La început de an școlar, 20 de copii din comuna Mihăești au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite, pentru a putea păși încrezători pe drumul educației. Inițiativa aparține senatorului PSD de Vâlcea, Andra Bica, care a subliniat importanța fiecărui gest de sprijin în susținerea copiilor și a educației.
„Bucuria din ochii lor este dovada că fiecare gest de sprijin contează și poate aduce încredere, curaj și speranță. Educația este cheia viitorului nostru și avem datoria să le arătăm copiilor că nu sunt singuri, că investiția în școală și în pregătirea lor este cea mai sigură investiție pentru comunitate și pentru România”, a transmis parlamentarul vâlcean.
La acțiune a fost prezent și primarul comunei Mihăești, Constantin Bârzăgeanu, cel care s-a implicat alături de senatorul vâlcean în derularea acestei inițiative.
„Mulțumesc domnului primar Constantin Bârzăgeanu pentru implicare și pentru faptul că, împreună, reușim să oferim acestor copii șansa de a porni pe drumul cunoașterii cu tot ce au nevoie”, a adăugat Andra Bica.
Gestul de solidaritate vine chiar în prag de nou an școlar și transmite un mesaj puternic: investiția în educație și sprijinirea copiilor reprezintă baza unei comunități mai puternice și a unui viitor mai bun.































Lasă un comentariu