Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputatul Samoil Vîlcu le recomandă vâlcenilor să voteze „NU” la referendum

OPINIE. În cadrul unui interviu acordat redactorilor Vocea Vâlcii, deputatul PDL Samoil Vîlcu a mărturisit că este alături de preşedintele Traian Băsescu. El condamnă atitudinea useliştilor Ponta şi Antonescu, considerând că toate acţiunile lor din ultima perioadă nu reprezintă decât o răzbunare împotriva şefului statului. În perioada imediat următoare, alături de colegii săi din PDL Vâlcea, deputatul Vîlcu va intra în campanie electorală şi va încerca să-i convingă pe vâlceni să voteze „NU” la referendumul de pe data de 29 iulie 2012.     

Rep.: Domnule deputat Samoil Vîlcu, ce părere aveţi despre evenimentele petrecute în ultimele zile pe scena politică românească şi ne referim aici la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu?

Samoil Vîlcu: Pot spune că este o vară fierbinte şi la propriu şi la figurat, mai ales în politica românească. Sigur că ceea ce se întâmplă în aceste zile nu sunt lucruri întâmplătoare, iar faptul că preşedintele i-a dat mandat de prim-ministru lui Ponta, l-a enervat foarte mult pe Antonescu şi liberalul vrea să ardă şi el toate etapele pentru a ajunge preşedintele României. Numai că, această grabă le aduce mari prejudicii de imagine, pentru că au început să facă gafă după gafă. USL a creat o strategie pentru a scăpa de cea mai importantă verigă din statul de drept, de preşedintele Băsescu. Problema a fost că s-au lovit de o nucă tare, care le va opune rezistenţă. Ceea ce aş vrea să semnalez este faptul că toate aceste „manevre” politice sunt făcute într-o perioadă economică foarte grea, pe care, acum doi ani de zile preşedintele Băsescu a anunţat-o. Pe de altă parte, Curtea Constituţională, prin demersul pe care l-a făcut USL, i-a dat dreptate preşedintelui că nu există elemente de neconstituţionalitate şi fapte grave încălcate astfel încât Traian Băsescu să fie suspendat. Sunt decizii, sunt atitudini şi orientări care vor schimba planul politic pentru următoarea perioadă şi vor reconfigura toată atitudinea pe care Europa şi autoritatea internaţională o are faţă de România.   

Rep.: În cazul în care Guvernul Ponta decide să organizeze referendumul după OUG şi nu după decizia CCR, care este strategia PDL pentru susţinerea lui Traian Băsescu?

S.V.: În primul rând, sper să nu fie organizat referendumul după Ordonanţa de Urgenţă şi sper ca, aşa cum s-a angajat premierul Ponta să ţină cont de deciziile Curţii Constituţionale, să respecte legea şi înţelegerile internaţionale. Cu toate că gafele de care vorbeam mai devreme nu indică faptul că ar putea face lucrul acesta. Exemplul cel mai clar este atitudinea premierului Ponta, atitudine stângistă şi iresponsabilă în declaraţiile pe care le-a făcut împotriva Angelei Merkel, cancelarul Germaniei.

Rep.: În Vâlcea, useliştii declară că se vor baza la referendum pe cei 75 de primari ai lor din judeţ şi pe electoratul acestora. În acest caz, ce măsuri va lua PDL-ul?

S.V.: Este adevărat că ei domină judeţul Vâlcea, USL câştigând majoritatea primăriilor, foarte mulţi consilieri şi preşedinţia Consiliului Judeţean şi este foarte important acest lucru. Cred că în campania de demitere a preşedintelui vor conta mult mai mult gesturile şi gafele făcute de Guvernul Ponta şi de Crin Antonescu. Populaţia, de o bună bucată de vreme, vede că ceea ce i se întâmplă preşedintelui Băsescu nu este decât o răzbunare a lui Crin Antonescu şi a lui Ponta. Este o răzbunare personală care, cred eu, nu va duce la un eveniment fericit la sfârşitul lunii când va avea loc referendumul. Sigur că vom căuta şi noi cele mai bune mijloace pentru a ajunge la sufletul oamenilor şi a apela la înţelepciunea lor. Vom face aceste lucruri cu activul nostru din localităţile judeţului şi cu logistica PDL şi cu organizaţiile non-guvernamentale care gândesc centru-dreapta şi care nu sunt convinşi de necesitatea de a-l demite pe preşedinte. Vâlcenii trebuie să ştie că actuala conducere a ţării este formată din oameni neexperimentaţi, diletanţi, care nu au niciun fel de legătură cu politica şi cu realitatea. Vedem că economia ţării se degradează pe zi ce trece, vedem de 60 de zile ce se întâmplă cu euro, cu preţurile şi cu locurile de muncă. Elementele care dau substanţă acestui referendum vor fi aduse la lumină şi cred eu că şi după acest referendum, binele trebuie să iasă la suprafaţă.

Rep.: Ce părere aveţi despre reacţiile negative externe ale marilor lideri europeni vizavi de „încurcătura” – ne ferim să spunem „lovitura de stat” pe care guvernul USL a făcut-o?

S.V.: Reacţia internaţională a fost zdrobitoare, toate agenţiile de presă, marile cancelarii europene şi de peste ocean au spus unanim că ceea ce s-a întâmplat în România a fost fără precedent după ’89. Cred că reacţiile sunt şi vor fi în continuare destul de negative la adresa României. Din păcate nu suferă politicienii, ci cetăţenii României. Sper în continuare să conştientizeze pericolul ce ne paşte şi vreau să vă spun că am văzut foarte mulţi tineri pe bloguri că încep să înţeleagă cum stau lucrurile în realitate, având o reacţie negativă împotriva actualei puteri.

Rep.: La ce ne mai putem aştepta din partea Guvernului Ponta şi a lui Antonescu? Ce viitor politico – economic credeţi că are România sub guvernarea useliştilor?

S.V.: Am văzut de când au venit la guvernare, prin trădările colegilor noştri şi trebuie să o spunem deschis, faptul că nu sunt cei mai buni vectori electorali şi că atitudinea pe care o vor avea în continuare nu va fi una care să dea substanţă Guvernului Ponta. Prăbuşirea leului în două etape, strategia lor fără cap şi neluarea măsurilor de creare a unor noi locuri de muncă şi de îmbunătăţire a traiului românilor îi va costa. Singurul lucru la care s-au gândit a fost cum să ajungă prim-ministru sau preşedintele României, astfel încât să pună ţara pe butuci. Vedeţi şi dumneavoastră ce se întâmplă la Curtea Constituţională şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde sunt oamenii ameninţaţi şi şantajaţi, useliştii având obiectiv de a subjuga justiţia, o justiţie care a început să funcţioneze în mandatul lui Traian Băsescu.

CLAUDIA STANCIU