Vâlcenii ar putea avea, în viitorul apropiat, un bazin olimpic de înot modern, conform anunțului făcut de președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu. Acesta a declarat că proiectul are șanse mari să devină realitate, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții.
„Un bazin olimpic este un proiect pe care mi-l doresc și pe care vâlcenii l-au solicitat. Colegii de la Consiliul Județean au început deja demersurile pentru identificarea unui teren potrivit, iar odată stabilit amplasamentul, vom demara documentația necesară pentru obținerea finanțării”, a precizat Constantin Rădulescu.
Bazinul va fi construit conform standardelor internaționale FINA și va include, pe lângă zona de înot, facilități moderne precum sală de forță, spa, saună, zonă de recuperare, cabine de masaj, spații administrative, cafenea și restaurant.
Acest proiect vine ca un răspuns la nevoia unei infrastructuri sportive moderne în județ, atât pentru sportivi, cât și pentru amatori. Consiliul Județean Vâlcea își propune să finalizeze toate etapele birocratice necesare și să transforme acest proiect într-o realitate.
2 Comments