Avem buletine electronice, dar instituțiile… tot cu ochii-n xerox.
România face pași curajoși spre digitalizare: noile Cărți Electronice de Identitate sunt aici, cu cipuri, semnături digitale și date biometric-moderne. Totul sună bine pe hârtie – ironic, având în vedere că tocmai lipsa hârtiei ne cam încurcă.
Pentru că, surpriză: adresa de domiciliu nu mai e trecută fizic pe noul buletin. E acolo, ascunsă frumos în format electronic, doar că… nu toate instituțiile știu cum s-o găsească. Nici nu e vina lor, căci multe nu au cititoare compatibile. Iar cetățeanul care a vrut să fie în pas cu tehnologia, se trezește în pas alergător între ghișee.
A mers să ridice o rețetă compensată? Află că buletinul nou e inutil fără o adeverință clasică, pentru că cititorul de carduri nu poate accesa adresa. Se întoarce, deci, la Evidența Populației, completează o cerere, stă la o coadă și primește, în cele din urmă, o hârtie. Una care certifică adresa pe care buletinul cel digital nu o mai arată.
Cititoarele de carduri din unele instituții publice și din sectorul privat afișează sec: „eroare citire card”. Niciun buletin smart nu trece testul.
Reprezentanții autorităților spun că e doar o fază de tranziție și că, în câteva săptămâni, totul va funcționa optim. Până atunci, soluțiile sunt clasice: adeverință de domiciliu eliberată fizic sau o aplicație de pe site-ul oficial care, teoretic, poate genera un document digital. Practic? Să vedem dacă merge.
Iar dacă te întrebi cum s-a ajuns aici, răspunsul e simplu: buletinul a fost lansat înainte ca sistemele necesare să fie pregătite. Așa că, deocamdată, noul document e mai mult decorativ decât util. Un soi de upgrade inutilizabil, care complică lucruri pe care ar fi trebuit să le simplifice.
Bonus: buletinul electronic e gratuit până în iunie 2026, cu sprijin din fonduri europene. Așa că, măcar pentru coadă și drumuri, nu plătești din buzunar. Plătești doar cu timp și nervi.
Digitalizare, varianta românească: noi avem cipul, dar sistemul cere ștampilă.