Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Marți, 13 ianuarie – Ziua Informării Preventive la ISU Vâlcea


Ghinionul poate fi prevenit! Fiți prevăzători!

Marți, 13 ianuarie 2026, pompierii vâlceni revin alături de cetățeni cu recomandări pentru protecția în situații de urgență și materiale informative dedicate evenimentelor de referință.

Potrivit Maior Albinaru Sorin, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, cu ocazia Zilei Informării Preventive, personalul inspecției de prevenire va desfășura acțiuni de informare în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea și în cele două mari centre comerciale. Pompierii vor distribui pliante cu măsuri importante pentru prevenirea situațiilor de urgență.

În intervalul 10:00 – 13:00, la sediile subunităților de intervenție din județ se va desfășura și Ziua Porților Deschise. Toți cei interesați sunt așteptați cu drag!