Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PNL Vâlcea, cea mai bună prezență online din județ în campania electorală

Până la ora 16:00, prezenţa la vot a fost una foarte mare în judeţul Vâlcea, cu un număr de 120.212 vâlceni care și-au exprimat votul până la această oră – 38,1%.

În municipiul Râmnicu Vâlcea prezența la vot este de 28,14%, în Călimăneşti de 38,16%, în Olăneşti de 40,08%, în Govora de 49,32%, în Drăgăşani de 31,92%, în Bălceşti de 32,89%, în Berbeşti de 37,80%, în Horezu de 38,51%, Băbeni – 34,58% Brezoi de 31,04%, la Bujoreni – 34,6% iar la Voineasa de 50,99%. Sursa statisticii este: seintamplainvalcea.ro

Acest lucru este şi rezultatul unei campanii online foarte puternică din partea filialei PNL Vâlcea, care a acoperit fiecare comună din judeţ cu mesajele candidaţilor la primărie şi nu numai!

La final de campanie electorală, PNL Vâlcea s-a situat în top în ceea ce privește vizibilitatea în mediul online pe zona Olteniei. Pentru a analiza situația la nivelul județului a fost utilizat softul Mentionlytics de screening online a aparițiilor atât pe social media, cât și a aparițiilor pe web, incluzând preponderent zona de website-uri de știri online. Cu o echipă puternică de marketing și o strategie bine pusă la punct, PNL a câștigat detașat, cea mai bună metodă de a ajunge la vâlceni fiind platforma Facebook.

Începând cu 9 mai, ziua în care campania electorală a început oficial, PNL Vâlcea a reușit să ajungă la peste 300 de mii de oameni din zona Olteniei, în special judeţul Vâlcea. Dintre aceştia, peste jumătate au interacționat în mod direct cu postările echipei PNL Vâlcea, ceea ce denotă un interes major din partea publicului faţă de mesaje transmise de liberali.

În graficul de mai jos, se poate observa o creștere progresivă a expunerii Partidului Național Liberal, filiala din Vâlcea, pe platforma de Facebook. Printre principalele cuvinte cheie pe care a fost focusul în mediul online au fost “partidul”, “național”, “liberal”, codul AEP al partidului, dar și sloganul partidului și cuvinte care privesc mesajul transmis de către partid către electorat, printre care reamintim “construim”, “viitorul”, “împreună”, “județ”, “dezvoltăm”, “comună”, “consiliu” și “județean”.

PNL Vâlcea a învins detașat Partidul Social Democrat în mediul online!

Raportat la principalul competitor pe scena politică din județul Vâlcea, respectiv Partidul Social Democrat, al căruit candidat este și primar în prezent, PNL a câștigat detașat cursa electorală în mediul online.

Folosind același instrument, Mentionlytics, pentru a măsura imaginea celor două partide în plină campanie electorală și pentru a le compara, se observă că PNL Vâlcea nu a avut neapărat concurență pe Facebook. Platforma a fost acaparată de PNL Vâlcea, cu o prezență de nu mai puțin de 84.2%, în timp ce PSD Vâlcea a avut o prezență de doar 15.8%.

În ceea ce privește numărul populației care este interesată de politică în zona Olteniei şi cu precădere în județul Vâlcea, PNL se remarcă prin 317k utilizatori activi, în timp ce PSD deține doar 127k din “piața” din mediul online. Din nou, PNL Vâlcea are rezultate absolut remarcabile în ceea ce privește prezența în mediul online în doar 30 de zile de campanie electorală.

Eforturile echipei de marketing PNL Vâlcea merită toată aprecierea și recunoașterea pentru rezultatele excepționale obținute în această campanie electorală. Strategia lor bine planificată și implementată cu profesionalism a condus la o prezență online impresionantă, reușind să capteze atenția și interacțiunea unui număr semnificativ de cetățeni.

Folosirea inteligentă a platformei Facebook și utilizarea softului Mentionlytics au fost cruciale în crearea unei vizibilități dominante, oferind PNL Vâlcea un avantaj considerabil față de competitorii lor.

O contribuție esențială la acest succes a avut-o echipa de marketing parteneră WebMarketing (wbm.ro), cu care PNL Vâlcea a colaborat. Cunoscută pentru expertiza și eficiența sa, echipa WebMarketing a avut deja numeroase parteneriate de succes în regiunea Oltenia, contribuind la campanii electorale notabile și alte proiecte de marketing digital.