Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna vâlceană pe scurt

– Iată un fragment dintr-o scrisoare primită la redacție, expeditorul ei fiind un profesor de istorie pensionar din Drăgășani – Ion și Elena Popescu, celebrii în județul Vâlcea mai ales pentru pictorialele nud în care a apărut fiica lor Andreea Popescu în ziarele de scandal naționale, sunt pe cai mari – PSD cheltuiește, PNL chefuiește, USL decontează! – Angajații Asociației APA Vâlcea, asociație condusă de primarul Ilie Amuzan, s-au transformat în recuperatori cu acte-n regulă – Culmea prostiei liberale. Liberalii din Vâlcea au înființat cu drag și spor tot felul de grupuri profesionale în cadrul organizației, nu care cumva intelectualii din partid să stea la masă cu prostimea că nu e de bonton – După ce s-a mutat la țară, la Golești, un președinte de asociație din Petrișor a facilitat vinderea unei bucăți de teren din curtea blocului unor țigani de pe Inătești

– Iată un fragment dintr-o scrisoare primită la redacție, expeditorul ei fiind un profesor de istorie pensionar din Drăgășani. În numărul viitor, în pagina politică, vom prezenta întreaga scrisoare primită: La nouă decenii de la înființarea Partidului Comunist din România (secție a Internaționalei Comuniste), Crin Antonescu, pretinsul liberal, se dovedește, prin mentalitate, violență de limbaj, dedublare, kitsch retoric, amoralitate, metehne și comportament,  un demn urmaș al acestei formațiuni de tristă amintire. Nu, el nu este un nou Gheorghe (Guță) Tătărescu. El este reîncarnarea lui Ștefan (Fănică) Voitec, colaboraționistul ex-social-democrat care, după ce a participat la distrugerea partidului lui Titel Petrescu, Șerban Voinea, Flueraș și Jumanca, a prosperat deopotrivă sub Dej și sub Ceaușescu, prosternându-se penibil și cântând osanale deșănțate celor doi călăi. Oblomovismul monarhist îl reprezintă perfect pe liderul penelist. Oblomov, așa cum a rămas el în memoria culturală, era personificarea lenii, a trândăvelii, a chiulului cu program. Însemna cu unghia pe cărți până unde avea de citit. N-ar fi mers mai departe nici să-l omori. Ilustră, în felul său, categoria omului de prisos. Tot astfel, Crin Antonescu fuge de obligații, de responsabilități, de datorii profesionale, le pasează mereu altora, nu poate duce nimic la bun sfârșit. 

– Ion și Elena Popescu, celebrii în județul Vâlcea mai ales pentru pictorialele nud în care a apărut fiica lor Andreea Popescu în ziarele de scandal naționale, sunt pe cai mari. Dacă fostul director al USG este înfipt bine la cabinetul parlamentar al senatorului liberal Emilian Frâncu, soția sa a profitat și ea de bunătatea lui „Măndel  și ca răsplată a „servilismului  soțului ei, ea s-a trezit peste noapte director general al Registrului Comerțului Vâlcea. Și ca să întregească familia liberală la Registrul Comerțului, chiar sub nasul democratului Jurcan, Emilian Frâncu s-a gândit să- și angajeze și cumnatul tot în această instituție. Astfel, el i-a găsit fratelui soției sale, Laurențiu Băjău, un loc călduț la Serviciul IT al Registrului Comerțului Vâlcea, demonstrând că are „tentaculele  întinse în instituțiile de stat vâlcene. Din păcate, însă, acest lucru scoate în evidență slăbiciunea senatorului PDL, Dorel Jurcan, care de și deține Puterea în județ și are, cel puțin teoretic, controlul asupra instituțiilor deconcentrate din Vâlcea, este depă șit de liberalul Frâncu, care reușește să- și pună acoliții în posturi ce ar trebui să aparțină democrat-liberalilor.

– PSD cheltuiește, PNL chefuiește, USL decontează!  O circulară semnată de Ponta-Crin a creat, la finele săptămânii trecute, un scandal de proporții în teritoriu, acolo unde baronii PSD s-au arătat extrem de iritați față de impunerea a două institute de sondaje care ar urma să afle cine este cel mai iubit candidat USL din țară. Numai că sondajele acestea vor fi plătite din vistieriile locale ale PSD, fără însă ca ele să fie beneficiarii produsului finit. Astfel, rezultatele acestor sondaje județene vor fi trimise întâi la centru, acolo unde șitabii PSD și PNL vor face cărțile pentru cine urmează să candideze din partea USL. Mai pe scurt, unii vor plăti și alții vor fi ale și. Evident, această stare de fapt dictată de la centru nu a făcut decât să enerveze conducerile locale ale PSD, care nu par dispuse să împartă paritar ciolanul puterii în eventualitatea în care vor câștiga alegerile locale organizate în 2012. Surse din PSD au declarat că mai mulți lideri de filiale sociali-democrați sunt nemulțumiți de faptul că rezultatele sondajelor județene, prin care urmează să se decidă candidații unici ai PSD și PNL, vor fi mai întâi comunicate la centru și apoi organizațiilor din teritoriu. Astfel, 21 dintre organizațiile PSD ar urma să comande sondajele județene la Centrul de Studii și Cercetări Infopolitic și 20 vor face sondajele cu CSSC Avantgarde. Sondajele urmează a fi făcute pe un eșantion de circa 1.000 de chestionați, costurile urmând să fie suportate de organizațiile județene.

– Angajații Asociației APA Vâlcea, asociație condusă de primarul Ilie Amuzan, s-au transformat în recuperatori cu acte-n regulă. Primarii localităților vâlcene afiliate la această asociație refuză să- și plătească cotizațiile, drept pentru care angajații abia dacă au bani să- și plătească chiria și cheltuielile de administrare a spațiului de la Flandra. Cuantumul cotizației este relativ mic, undeva la 80 lei/lună, dar primarii nu vor să o plătească doar așa de dragul de a- și arăta mușchii. Angajații au apelat la ajutorul conducerii CJ, unul dintre asociații de bază, dar au primit un răspuns năucitor: ați vrut Flandra, descurcați-vă ¦ De și pesediștii de la conducerea CJ au 35 de primari în subordine atât pe linie de partid, cât și administrativă, îi încurajează cât pot să nu- și onoreze prevederile din contractul de asociere, chiar dacă datorită acestei asociații vor primi 100 milioane de euro de la UE, pentru realizarea rețelelor de apă și canalizare în județul Vâlcea ¦.Deci și în localitățile pesediste.

– Culmea prostiei liberale. Liberalii din Vâlcea au înființat cu drag și spor tot felul de grupuri profesionale în cadrul organizației, nu care cumva intelectualii din partid să stea la masă cu prostimea că nu e de bonton. Galbenii parfumatului Crin apreciază socializarea cu masele doar în campania electorală, în rest fiecare trebuie să- și vadă lungul nasului. Boierii cu boierii, desculții cu desculții ¦ Planul ăsta are totu și o fisură. Trepădu și liderilor beneficiază de un statut aparte. După alegerile din 2012, persoanele doritoare de funcții de conducere vor fi supuse unui test de inteligență, chiar dacă CV-ul arată beton. Ideea este salutară, doar că evaluatorii nu dau pe dinafară ca pregătire profesională, cel puțin așa susțin cârcota și din partid. Cică …un profesor universitar sau un doctor docent în istorie bunăoară ar putea fi evaluat de un  subinginer ¦Nu șitim la ce materii, dar dacă nu pică pe ,,subiect  …pierde funcția.  Ne cam imaginăm ce va ie și.. Haralambiade 2 se întoarce…

– După ce s-a mutat la țară, la Golești, un președinte de asociație din Petrișor a facilitat vinderea unei bucăți de teren din curtea blocului unor țigani de pe Inătești. Asta nu e totul, afaceristul  le-a făcut toate actele  la notariat, contra cost normal, după care  i-a învățat să- și construiască și vila la geamurile locatarilor, chiar dacă distanța prevăzută de lege nu permite acest lucru. Fericiți nevoie mare, țiganii au curățat terenul în vederea pregătirii lui pentru demararea lucrărilor de construcții, după au aflat că nu pot să construiască, că au fost tra și în țeapă de foștii proprietari ai terenului, care s-au debarasat de el din acelea și motive. Locatarii au declarat că vor face tot posibilul să-i  împiedice  pe țigani să le blocheze geamurile cu turnulețele lor.

– Pataliputra