• Peste 3.000 de familii din Vâlcea vor beneficia de energie mai ieftină printr-un program finanțat prin PNRR
Peste 3.000 de familii din județul Vâlcea vor primi sprijin financiar pentru instalarea de panouri fotovoltaice și baterii de stocare a energiei, printr-un program destinat persoanelor vulnerabile. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, care a subliniat că Vâlcea este primul județ din țară care a finalizat această procedură.
În total, au fost depuse 3.242 de dosare de finanțare la Ghișeul Unic de Eficiență Energetică Vâlcea, iar echipa Consiliului Județean a analizat cererile într-un timp record. Dintre acestea, 3.113 au fost aprobate, iar 129 au fost respinse.
Fiecare beneficiar final va primi un sprijin financiar în valoare de 10.000 de euro, sub forma a două vouchere:
- 5.000 de euro pentru achiziția și instalarea de panouri fotovoltaice;
- 5.000 de euro pentru baterii de stocare a energiei.
Acest program este destinat persoanelor cu venituri mici și persoanelor cu handicap, având scopul de a moderniza infrastructura energetică și de a reduce costurile la facturile de energie.
„Le mulțumesc și îi felicit pe colegii mei din Consiliul Județean Vâlcea pentru toată munca depusă! Suntem primii din țară care am finalizat această procedură și care oferim acest sprijin extrem de important pentru oameni!”, a declarat președintele Constantin Rădulescu.
Această inițiativă face parte dintr-un proiect mai amplu finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), menit să susțină tranziția energetică și eficiența energetică la nivel național.
1 Comment