Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Blocaj birocratic în construcții: Deputatul Nicolae Mîndrescu cere intervenția Ministerului Transporturilor pentru deblocarea avizelor AACR

Deputatul AUR de Vâlcea, Nicolae Mîndrescu, a adresat o întrebare oficială Ministerului Transporturilor, semnalând un blocaj administrativ major care afectează grav proiectele de construcții din România, atât din sectorul public, cât și din cel privat.

Întrebarea este adresată ministrului Ciprian-Constantin Șerban și vizează întârzierile semnificative sau imposibilitatea obținerii avizelor emise de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR). Potrivit deputatului, procedurile actuale de avizare au generat un adevărat blocaj administrativ la nivel național, cu efecte economice și administrative serioase.

Printre consecințele semnalate se numără:

  • blocarea investițiilor publice și private,
  • pierderi financiare importante pentru beneficiari și autoritățile locale,
  • întârzieri majore în implementarea proiectelor de dezvoltare locală și regională,
  • afectarea predictibilității economice și a climatului investițional.

Un aspect considerat deosebit de grav este faptul că numeroase proiecte cu regim redus de înălțime, care nu au un impact real asupra siguranței aeronautice, sunt supuse acelorași proceduri birocratice complexe ca proiectele de mare anvergură. Această abordare uniformă duce, în opinia deputatului, la blocaje nejustificate și la frânarea dezvoltării comunităților locale.

În urma sesizărilor primite de la autorități publice locale, investitori și reprezentanți ai mediului de afaceri, Nicolae Mîndrescu a solicitat Ministerului Transporturilor clarificări punctuale, printre care:

  • care este evaluarea de impact economic realizată de minister privind acest blocaj administrativ,
  • câte proiecte sunt afectate la nivel național, defalcate pe investiții publice, investiții private, infrastructură și clădiri civile,
  • ce măsuri concrete sunt avute în vedere pentru deblocarea activității AACR și reducerea termenelor de avizare,
  • dacă se analizează simplificarea procedurilor sau introducerea unui mecanism de avizare automată ori tacită pentru construcțiile cu regim redus de înălțime și impact aeronautic nesemnificativ.

Deputatul AUR a transmis că va urmări acest subiect până la clarificare, subliniind că dezvoltarea comunităților nu trebuie blocată de birocrație, iar investițiile nu pot fi ținute pe loc de proceduri administrative greoaie și ineficiente.