Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputatul Antonio Gabi Popescu îl critică pe Ilie Bolojan: „Majorarea taxelor nu este reformă”

Deputatul AUR de Vâlcea, Antonio Gabi Popescu, lansează un nou atac la adresa lui Ilie Bolojan, pe tema creșterii taxelor și a reformelor economice promise.

Parlamentarul susține că afirmația potrivit căreia majorarea treptată a taxelor, începând cu 2022, cu 15-20% pe an, ar fi fost mai ușor de suportat pentru populație este ruptă de realitatea românilor care se confruntă cu scumpiri în lanț.

„Să îi explice cineva acestui «economist» că atunci când nu îți cresc veniturile, dar taxele, impozitele, facturile și alimentele se scumpesc, iar pensia îți este redusă și alocația se taie, oamenii resimt din plin aceste măsuri”, afirmă deputatul Antonio Gabi Popescu.

Acesta critică și susținătorii liderului liberal, despre care spune că prezintă majorările de taxe drept parte a unei reforme necesare. În opinia sa, românii încă așteaptă „reforma mult promisă”, iar ceea ce se întâmplă în prezent reprezintă doar o presiune suplimentară asupra populației.

Declarațiile vin într-un context tensionat, în care dezbaterea publică privind fiscalitatea și echilibrul bugetar rămâne una dintre cele mai sensibile teme ale momentului.